Seria „The Flintstones”, relansată după 60 de ani de la debut. Care este marea diferență

Seria „The Flintstones”, relansată după 60 de ani de la debut. Care este marea diferență
Seria originală „The Flintstones” a avut șase sezoane și a fost lansată în 1960 / Sursă FOTO: Profimedia Images
Publicat: 29/04/2021, 18:06

Seria „The Flintstones” este relansată după 60 de ani de la debutul pe micile ecrane, însă de data aceasta publicul țintă nu mai sunt copiii, ci adulții.

Noua serie animată este adresată adulților și va fi difuzată de rețeaua Fo, potrivit The Sun.

Actrița din „Modern Family” și „Scrub”s, Elizabeth Banks, în vârstă de 47 de ani, dezvoltă noul sitcom. Producătoarea de film, care va fi vocea lui Pebbles, a anunțat vestea pe social media printr-o postare în care își arăta entuziasmul.

„Yabadabadoo! Pebbles s-a întors. Sunt entuziasmată”, a transmis aceasta.

Scenariul pentru primul episod este în prezent scris de Lindsay Kerns, cea care a scris scenariul pentru „Super Hero Girls” și „Jurassic World: Camp Cretaceous’s”.

The Flintstones revin pe micile ecrane la 60 de ani de la debut

Continuarea se intitulează „Bedrock” și este plasată la 20 de ani de la prima serie.

Fiica lui Fred și Wilma Pebbles este acum mai în vârstă și gata să exploreze vremurile în schimbare și noile tendințe ale epocii bronzului.

„Amprenta lor asupra universului de animație este incontestabilă, iar ideea de a-l adapta pentru publicul de astăzi este o provocare pe care aici, la Fox, așteptăm cu nerăbdare să ne-o asumăm cu Warner Bros, Elizabeth și Lindsay. Nici o presiune, de fapt”, a transmis președintele Fox Entertainment, Michael Thorn.

Seria originală, care a fost difuzată în 1960, a rulat timp de șase sezoane, până în 1966, pe ABC, și a fost prima serie animată care a fost difuzată în primetime. Seria se desfășoară într-un cadru romantic din Epoca de Piatră și urmărește activitățile familiei Flintstones și vecinii lor, Rubble (care sunt și cei mai buni prieteni ai lor) care locuiesc în case de piatră.

„Flintstones sunt prima familie de animație din primetime”, a adăugat Peter Girardi, vicepreședinte executiv, Programare alternativă, la Warner Bros.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar...
Modificarea regulilor RCA. Șoferii ar putea primi o listă cu ateliere service agreate de asigurători
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
30.000 de ani de istorie arată că vremurile grele fac societățile umane mai rezistente
×